Moo Ying este genul de persoană care întoarce toate privirile atunci când intră într-un local. Cu pielea bronzată, trăsături bine definite și o atitudine provocatoare, și-a câștigat reputația de „vedeta care provoacă la bar”.
Totul ar fi fost perfect dacă nu exista o singură problemă.
Fu.
Sau mai exact, Hia Fu.
Fiul cel mare și moștenitorul familiei Tong, o familie chineză tradițională și respectată. De ani de zile, acesta încearcă fără succes să-l cucerească pe Moo. Îl răsfață, îl urmărește peste tot, îl tachinează și îi oferă replici de agățat atât de stângaci încât reușeste să-l scoată din sărite în fiecare zi.
În timp ce Fu vede în Moo persoana alături de care își dorește să-și petreacă viitorul, Moo este convins că nu ar putea fi atras niciodată de un băiat cuminte și elegant ca el.
Mai ales că are o problemă serioasă:
Nu îi plac băieții „curați și perfecți”.
El preferă ceva picant, intens și plin de viață, nu un „tofu fad” fără gust.
Dar ce se întâmplă atunci când persoana pe care o respingi continuă să fie alături de tine indiferent de situație?
Și dacă, fără să-ți dai seama, începi să aștepți cu nerăbdare fiecare întâlnire, fiecare ceartă și fiecare zâmbet?
Fu este celebru pentru încercările sale de flirt absolut dezastruoase:
„Clopotul sună pentru că cineva îl lovește. Oare ce trebuie să fac ca să devin iubitul tău?”
„Cafeaua fără lapte nu este la fel de amară precum faptul că nu-mi acorzi atenție.”
„Am construit podul până aproape s-a ars. Nu vrei să-l traversezi și tu?”
Iar răspunsul lui Moo este, de cele mai multe ori:
„Fu, boule!”
Titlu original: พี่ฟากชอบเธอมู่
Titlu internațional: Phi Fu Likes You, Moo
Titlu alternativ: Crazy Love – MooMoo
Autor: Littleskyofme
Editura: LUCKPIM Publishing
Gen: Boys' Love / Yaoi, Comedie romantică, Dramă, Romance
Limba originală: Thailandeză
Format: Volum unic (One-Shot)
Data publicării: 07 Iulie 2023


0 comments:
Trimiteți un comentariu